H**** A******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (4) Cod procedură penală raportat la art. 396 al. 10 Cod procedură penală, art. 334 al. 1 Cod penal, art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpatul H**** A******, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (fapta din data de 20.09.2016). În baza art. 396 alin. (4) Cod procedură penală raportat la art. 396 al. 10 Cod procedură penală, art. 334 al. 1 Cod penal, art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpatul H**** A******, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (fapta din 11.12.2016). În baza art. 38 alin 1 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, contopeşte pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpatului să îi fie stabilită în final pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei şi executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Probaţiune Sibiu. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul H**** A****** la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 400 lei aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 100 lei aferentă camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.09.2018.
Hotarare 344/2018 din 05.09.2018Faţă de lipsa nejustificată a inculpatului de la dezbateri se acordă termen de judecată la data de 05.09.2018 pentru când se va reveni cu citarea acestuia cu mandat de aducere şi se va efectua verificari la ANP şi IGP.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018