T***** V******
Apelant ReclamantD*** Ş******* P*** M******* D*** H**** I*** - P* N***** M*********
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de către apelantul reclamant T***** V******, cu domiciliul procesual ales la CA „Ştefan Ioana”, împotriva Sentinţei Civile nr. 3781/28.04.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul civil nr. 13709/303/2011, în contradictoriu cu intimata pârâtă DINU ŞTEFANIA, şi pe cale de consecinţă: Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Constată că în privinţa imobilului construcţie situat administrativ în Com. Domneşti, Splaiul Independenţei nr. 26, Jud. Ilfov, ca urmare a dezbaterii succesiunilor de pe urma defuncţilor Titică Floarea (decedată la data de 28.03.2002) şi Titică Ion (decedat la data de 12.12.2006), apelantului reclamant îi revine o cotă de 199/256 părţi şi intimatei pârâte – o cotă de 57/256 părţi. Atribuie apelantului reclamant T***** V****** din terenul în suprafaţă totală de 3.575 mp situat în intravilanul com. Domneşti, jud. Ilfov, tarla 67, parcelele 2696, 2699, 2700, lotul 2, în suprafaţă de 2.655 mp, corespunzător cotei acestuia de 95/128 părţi, conform primei variante expusă de către expertul Broască Marian în cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie – omologată prin prezenta, în valoare totală de 37121,25 euro (respectiv la pretul de 13,03 euro/mp – conform evaluării efectuate de către expertul Enescu Marilena Rodica, în cuprinsul completării la raportul de expertiză tehnică imobiliară din data de 09.08.2016, omologată prin prezenta). Atribuie intimatei pârâte Dinu Ştefania din terenul în suprafaţă totală de 3.575 mp situat în intravilanul com. Domneşti, jud. Ilfov, tarla 67, parcelele 2696, 2699, 2700, lotul 1 în suprafaţă de 924 mp, corespunzător cotei acesteia de 33/128 părţi, conform primei variante expusă de către expertul Broască Marian în cuprinsul raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie – omologată prin prezenta, în valoare totală de 12894,75 euro (respectiv la pretul de 13,03 euro/mp – conform evaluării efectuate de către expertul Enescu Marilena Rodica, în cuprinsul completării la raportul de expertiză tehnică imobiliară din data de 09.08.2016, omologată prin prezenta). Constată că în privinţa imobilului teren, în suprafaţă de 3575 mp, părţile nu datorează sulte, suprafeţele atribuite fiind corespunzătoare cotelor necontestate. Atribuie intimatei pârâte, în întregime şi în natură imobilul construcţie situat în com. Domneşti, Spl. Independenţei nr. 1300, jud. Ilfov, în valoare totală de 18715 euro – conform evaluării efectuate de către expertul Enescu Marilena Rodica, în cuprinsul completării la raportul de expertiză tehnică imobiliară din data de 09.08.2016, omologată prin prezenta, (valoarea cotei de 57/256 părţi deţinută de către intimata pârâtă fiind de 4167,01 euro ). Dispune obligarea intimatei pârâte la plata in favoarea apelantului reclamant a sumei de 14547,98 euro, cu titlu de sulta, corespunzătoare cotei acestuia de 199/256 părţi, intr-un termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. Constată că prin sentinţa apelată s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat (pe acest aspect nefiind formulat apel) că apelantul reclamant datorează intimatei pârâte o sultă de 8428,87 euro, corespunzător cotei acesteia de 3/16 părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. Bucureşti, Bd. Timişoara nr. 69, bl. C13, sc. E, et. 4, ap. 173, Sectorul 6. Compenseaza obligatia de plata a sultei aparţinând apelantului reclamant, in suma de 8428,87 euro cu obligatia de plata a sultei stabilita in sarcina intimatei pârâte, in valoare de 14547,98 euro. Dispune obligarea intimatei pârâte la plata in favoarea apelantului reclamant a sumei de 6119,11 euro, cu titlu de sulta, ca urmare a compensarii, intr-un termen de 6 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari. Menţine în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă intimata pârâtă să plătească apelantului reclamant suma de 9908 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.01.2018.
Hotarare 291/2018 din 29.01.2018Amana pronunţarea la 29.01.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2018Amana pronunţarea la 22.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2018pt ACHITAREA TAXEI DE TIMBRU
Incheiere de sedinta din 11.12.2017