R*** M*****
InculpatStabileste termen in dosarul de fond, cu citarea inculpatului.
În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti privind pe inculpatul R*** M***** trimis în judecată pentru săvârşirea săvârşirii infracţiunii conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 C.p., a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală prin care s-a adus la îndeplinire obiectul urmăririi penale, fiind rezultatul actelor de cercetare penală efectuate în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R*** M*****, urmând să se solicite ataşarea fişei de cazier judiciar actualizată a inculpatului. Prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.07.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 13.07.2017Stabileste termen conform art. 346 alin. 1 teza a II-a C.p.p.
Stabileste un nou termen administrativ, fără citare şi participare părţi.
Stabileste un nou termen administrativ fara citare si participare părţi.