G******* N******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 228 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., cu ref. la art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul G******* N****** la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (fapta din data de 02.04.2017). În temeiul art. 65 alin. 1 ?i 3, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), conform art. 65 alin. 3 C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen., revocă liberarea condi?ionată dispusă prin Sentinţa penală nr. 1607/13.10.2014 a Judecătoriei Găe?ti, definitivă prin necontestare. În temeiul art. 104 alin. 2 C.pen. teza finală cu ref. la art. 43 alin. 1 C.pen., adaugă pedepsei principale de 8 (opt) luni închisoare la care inculpatul a fost condamnată prin prezenta, restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă stabilită prin Sentinţa penală nr. 484/29.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti, definitivă prin nerecurare la 23.05.2011 ?i modificată prin Sentin?a penală nr. 1133/23.04.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, respectiv 1321 zile, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa principală de 8 (opt) luni ?i 1321 (o mie trei sute douăzeci ?i unu) zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. rap. la art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., după executarea pedepsei rezultante a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate În temeiul art. 45 alin. 5 rap. la art. 65 alin. 1 ?i 3, contope?te pedeapsa accesorie aplicată prin prezenta sentin?ă cu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b) C.pen. din 1968, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 484/29.04.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti, definitivă prin nerecurare la 23.05.2011 ?i modificată prin Sentin?a penală nr. 1133/23.04.2014 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin necontestare, urmând ca, în baza art. 66 alin.1, lit. a), b) C.pen. să interzică inculpatului acelea?i drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedepsa principală rezultantă a închisorii perioada în care inculpatul a fost reţinut ?i arestat preventiv, respectiv de la data de 02.04.2017 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 1187/2014 emis de Judecătoria Baia Mare ?i emiterea unui nou MEPI în baza prezentei sentin?e. În temeiul art. 399 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. (3), (4) ?i art. 207 alin. (4) C.pr.pen., menţine măsura arestării preventive luate fa?ă de inculpatul G******* N****** prin Încheierea din data de 03.04.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucure?ti în dosarul nr. 11484/299/2017, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile. În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 19 C.pr.pen., ia act că persoana vătămată Co?man Eliza - Angeli nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul G******* N****** la plata sumei de 700 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (500 lei aferente fazei de urmărire penală ?i 200 lei aferentă fazei de cameră preliminară ?i judecată). În temeiul art. 274 alin. 1 ?i art. 275 alin. 6 C.pr.pen., cheltuielile cu apărătorul din oficiu, doamna avocat Daniela Nedelea, în cuantum de 520 de lei, aferente fazelor de cameră preliminară ?i de judecată, rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2017.
Hotarare 402/2017 din 07.06.2017În temeiul disp. art. 391 alin. 1 C.pr.pen., stabile?te data pronun?ării 07.06.2017. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 29.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2017