B*** N******
Apelant ContestatorC*** J******** D* P***** B***********
Apelant PârâtRespinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR, în contradictoriu cu intimatul contestator B*** N******, împotriva sentinţei civile nr. 476/LM din 8 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor. Admite ca fondat apelul civil declarat de apelantul contestator B*** N******, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR, împotriva sentinţei civile nr. 476/LM din 8 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că: Obligă intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BIHOR să emită pe seama contestatorului o nouă decizie de pensie cu acordarea drepturilor începând cu data de 27.02.2014. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 15 decembrie 2017.
Hotarare 1043/2017 din 15.12.2017În vederea deliberării amână pronunţarea hotărârii pentru data de 15 decembrie 2017, et. II, cam. 65.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2017În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 13 decembrie 2017, et. II, cam. 65.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2017Faţă de lipsa nejustificată a părţilor, având în vedere că niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă,în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017