T**** A****
ReclamantR****** N*******
PârâtS*** I****
PârâtS*** S****** R*****
PârâtI**** M*****
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul T**** A**** în contradictoriu cu pârâţii REBELES PETRU, R****** N*******, S*** I****, S*** S****** R*****, I**** M*****, IACAB NASTASIA, IACOB CATALINA, REBELES MARIA şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ SANMIHAIU ROMÂN reprezentata prin Primar. Dispune modificarea cărţii funciare nr. 408196 Sânmihaiu Român (nr. CF vechi 692 Utvin), cu nr. top 273/a, în sensul înscrierii în cuprinsul acesteia a suprafeţei reale de teren deţinute în proprietate de către reclamant, respectiv a suprafeţei de 2753 mp teren în loc de 2262 mp, astfel cum este notat în cuprinsul cărţii funciare, conform raportului de expertiză topografică întocmit de dl expert Ionescu Dan George, avizat de O.C.P.I. Timiş prin procesul-verbal de recepţie nr. 664/2018, raport ce face parte integrantă din prezenta sentinţă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Timişoara. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 18.10.2018.
Hotarare 10123/2018 din 18.10.2018AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 18.10.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2018AMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 04.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 19.09.2018
Incheiere de sedinta din 27.06.2018AMANA JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 27.06.2018
Incheiere de sedinta din 16.05.2018AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 16.05.2018
Incheiere de sedinta din 21.03.2018AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 21.03.2017
Incheiere de sedinta din 07.02.2018Amână cauza la data de 07.02.2018
Incheiere de sedinta din 10.01.2018AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA DATA DE 10.01.2018
Incheiere de sedinta din 22.11.2017Amână cauza la data de 22.11.2017
Incheiere de sedinta din 27.09.2017