A****** D*****
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C. proc. pen., reuneşte cauza ce formează obiectul dosarului nr. 13965/225/2017 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la prezenta cauză. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de liberare condiţionată privind pe A****** D*****, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Fixează termen după împlinirea fracţiei obligatorii conform evidenţelor de la locul de deţinere, după împlinirea căruia poate fi reînnoită cererea sau poate fi formulată propunere de liberare condiţionată. Obligă petentul la 260 lei cheltuieli judiciare statului, urmând ca suma de câte 65 lei, reprezentând 25% din onorariul pentru avocati din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.12.2017, la sediul instanţei.
Hotarare 1713/2017 din 04.12.2017