M****** G**** M****
ContestatorC** M***** A****** M****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea MG-M , în contradictoriu cu intimatul CMI Dr. MAM, şi, în consecinţă: - anulează Decizia nr.5/13.12.2016, de încetare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, emisă de intimatul CMI Dr. MAM, constată că raporturile de muncă dintre contestatoarea MG-M şi intimatul CMI Dr. MAM au încetat din iniţiativa celei dintâi, în data de 15.12.2016, în baza art.81 Codul Muncii, şi obligă pe intimat să-i emită contestatoarei o nouă decizie de încetare a contractului de muncă şi să-i elibereze o nouă adeverinţă privind atestarea datei şi modalităţii de încetare a contractului individual de muncă nr.1/29.01.2016. Respinge ca nefondată cererea având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pe contestatoare să-i plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2017.
Hotarare 742/2017 din 30.06.2017Amânat pronunţarea la data de 30.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2017Pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Luare interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 27.04.2017