L****** G*******
InculpatH*** G* A******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul L****** G******* la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4, Cod penal, raportat la art. 206 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală. În temeiul art. 41, alin. 1, C. pen. constată că infracţiunea de ultraj a fost comisă de inculpat în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de condamnarea la pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sp nr. 6/2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş, definitivă prin dp nr. 452/A/25.03.2015 a Curţii de Apel Cluj. În temeiul art. 43, alin.1, C. pen. cumulează restul rămas neexecutat de 2151 zile din pedeapsa de 8 ani şi 4 luni închisoare, la data comiterii infracţiunii, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta hotărâre (365 zile închisoare), în final rezultând o pedeapsă de 2516 zile închisoare. În temeiul art. 45, alin. 3, lit. a, C. pen. aplică alături de pedeapsa rezultată de 2516 zile închisoare pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b C. pen. (aplicată prin sp nr. 6/2016 a Tribunalului Maramureş). În temeiul art. 45, alin. 5, raportat la art. 45, alin. 3, lit. a, din Codul penal, aplică alături de pedeapsa rezultantă de 2516 zile închisoare pedeapsa accesorie constând în interzicerea pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b C. pen. (aplicată prin sp nr. 6/2016 a Tribunalului Maramureş). În temeiul art. 40, alin. 3, din Codul penal, dispune deducerea din pedeapsa rezultantă de 2516 zile închisoare a perioadei executate începând cu data de 19.10.2016 până la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 7/26.03.2015 emis de Tribunalul Cluj şi emiterea unui nou mandate de executare a pedepsei. Ia act că persoana vătămată Husa Aurelia nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul articolului 274 alineatul 1 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.06.2017.
Hotarare 645/2017 din 29.06.2017amână pronunţarea pentru 29.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2017