M**** I***
Intimat ReclamantM**** C**********
Intimat ReclamantG********* V* V*****
Apelant PârâtG********* (******* D****
Intimat PârâtG********* C******
Intimat PârâtRespinge cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei juridice prin apărător din oficiu în vederea susţinerii cererii de recuzare din dosarul nr.1392/103/2017, formulată de petentul Gheorghiţă Vasile, ca vădit netemeinică. În temeiul dispoziţiilor art.108 alin.1 pct.1 litera a) din Vechiul Cod Procedură Civilă dispune amendarea petentului cu suma de 300 lei. Executorie în privinţa măsurii amendării şi cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare în privinţa soluţiei asupra cererii de ajutor public judiciar, respectiv 15 zile de la comunicare în privinţa măsurii amendării. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.11.2017.
Incheierefinalacameraconsiliu din 06.11.2017