M****** M*****
Apelant ReclamantS* S******* W** S**
Intimat PârâtS* S******* W** S** P*** C****** S****** A** G***** D****
Intimat PârâtConstată perimată cererea formulată de petentul M****** M***** vizând lămurirea înţelesului deciziei civile nr. 608/02.11.2017 a Curţii de Apel Galaţi. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare care se depune la Curtea de Apel Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 20/2019 din 22.01.2019Încheiere - În baza dispoziţiilor art. 411 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării care se va depune la Curtea de Apel Galaţi. (lipsă părţi)
Incheiere suspendare din 07.06.2018DECIS 608 Admite apelul declarat de reclamantul M****** M*****. Schimbă în tot sentinţa civilă nr.3/09.01.2017 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare: Admite în parte acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale pentru numărul de ore prestate efectiv în perioada 01.03.2014 - 21.09.2015, în total de 1224 ore şi a orelor lucrate pe timp de noapte aferente acestora. Respinge capătul de cerere privind plata pierderilor rezultate prin recalcularea pensiei cu o contribuţie mai mică, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şeidnţă publică.
Hotarare 608/2017 din 02.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 02.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2017Amână judecarea cauzei la data de 26.10.2017, Sala 8, pentru ca apelantul-reclamant să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017pentru ca intimata să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă la termenul anterior, sub sancţiunea amendării
Incheiere de sedinta din 05.09.2017Acordă termen de judecată la data de 5.09.2017, Sala 8, în vederea administrării probelor solicitate.
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Acordă termen de judecată la data de 13.06.2017,Sala 8,pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 09.05.2017