V**** N*** - D***
ContestatorC******* N******** D* C** F***** C***** S*** B******** - S******** R******** C** F***** I***
IntimatAdmite contestaţia la executare formulată de contestatoarea VIERU NELY DANA, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA BUCUREŞTI – Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi. Anulează actele de executare întocmite în dosarul nr. 507/2017 al SCPEJ “Dumitraş şi Asociaţii” din Fălticeni, judeţul Suceava. Constată că răspunderea contestatoarei, stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 193/11.09.2014 a Curţii de Apel Suceava are caracter subsidiar faţă de răspunderea faţă de aceeaşi creditoare a debitoarei persoană juridică S.C. “Inter Yah” SRL, executată sIlit în baza titlului executoriu – sentinţa civilă nr. 6042/04.10.2011 a Judecătoriei Botoşani, în dosarul de executare nr. 139/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc “Popa Daniel”, preluat în prezent de acelaşi SCPEJ “Dumitraş şi Asociaţii” şi BEJ “Dumitraş Ancuţa”. Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru de 1000 de lei, după rămânerea definitivă a prezentei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.03.2018.
Hotarare 1429/2018 din 28.03.2018Amână pronunţarea din lipsă de timp pentru deliberare la data de 28 martie 2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2018lipsă dosar executare
Incheiere de sedinta din 13.03.2018Constată că prin încheierea din 3 august 2017 s-a soluţionat în sensul respingerii cererea de suspendare provizorie a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Totodată prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2017 s-a respins cererea de suspendare a executării silite în cadrul contestaţiei la executare, astfel că nu se mai poate reveni asupra soluţiilor pronunţate, decât în cadrul căii de atac a apelului, pentru instanţa prezentă cele două încheieri având caracter interlocutoriu. În baza art.1064 al.4 C.p.c. dispune din oficiu restituirea către contestatoare a cauţiunii în sumă de 3.888,60 lei depusă pentru soluţionarea cererilor de suspendare a executării formulate în cauză. Acordă termen pentru judecarea contestaţiei la executare la data de 13.03.2018, urmând a fi solicitat primul dosar de executare.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018În vederea repartizării la completul legal învestit
Incheiere de sedinta din 10.01.2018Respinge excepţia inadmisibilităţii. Cu calea de atac odată cu fondul cauzei. Respinge excepţia prematurităţii. Cu calea de atac odată cu fondul cauzei. În temeiul art. 400 C.pr.civ., dispune repunerea cauzei pe rol şi citarea părţilor pentru termenul de judecată din data de 10.01.2018. Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoarea Vieru Nely Dana, în contradictoriu cu intimata C.N. C.F. „CFR” S.A. - Sucursala Regională C.F. Iaşi. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Botoşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 29.11.2017.
Incheiere de sedinta din 29.11.2017pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de contestatoare
Incheiere de sedinta din 26.10.2017Respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea Vieru Nely Dana, în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 03.08.2017.
Incheiere de sedinta din 03.08.2017