L****** I**** I*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Satu Mare în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul L. I. I., în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, aflat în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea pentru prev. criminalităţii organizate(L.39/2003), aplicată prin sentinţa penală nr. 161/2017, emisă de Tribunalul Bihor. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 445/2017 emis de Tribunalul Bihor, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 vechiul Cod penal. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit av. din oficiu Cozma Anca, conform delegaţiei de la dosar. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Hotarare 21/2018 din 16.01.2018