H**** P****
InculpatH**** I**
InculpatÎnch. finală camera preliminară nr. 743/13.07.2017. În temeiul art. 346 al. 1 şi 2 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 206/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus privind pe inculpatul H. P. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, prev. şi ped. de art. 334 al. 4 C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 38 al. 2 C. pen., şi pe inculpatul H. I. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. şi ped. de art. 335 al. 3 C. pen., cu aplicarea art. 44 al. 1 C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H. P.şi pe inculpatul H. I., 1 teza finală C. pr. pen., suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul H. I., avocat Şimon-Cian Monica-Loredana din Baroul Maramureş, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13 iulie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara743/2017 din 13.07.2017