S***** I****
InculpatM**** I**
InculpatS***** I****
InculpatM**** I**
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 669/P/2017 emis la data de 11.7.2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S***** I**** pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul Penal şi M**** I** pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 273 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S***** I**** şi M**** I**. Dispune fixarea termenului de judecată, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.08.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara1547/2017 din 17.08.2017