C****** E******
InculpatA******* I***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** A***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 167/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş din data de 05 iulie 2017, privind pe inculpatul C****** E******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art.193 alin 2 Cod penal; constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** E******. Stabileşte termen pentru soluţionarea cauzei data de 28 septembrie 2017 pentru care se citează părţile, persoana vătămată cu menţiunea de a preciza dacă se constituie parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 august 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara182/2017 din 29.08.2017