N***** V*****
InculpatM**** R***** F*****
InculpatS*** E****** R****** A******************** S***
Parte responsabilă civilmenteS*** A********* R********* A***** V***** I******** G**** S***
Parte responsabilă civilmenteS*** B** A******** V***** I******** G**** S***
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 178 alin. (1) şi (2) C.pen. 1968, cu aplicarea art. 396 alin. (10) CPP şi a art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul M**** R***** F*****, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravată. În baza art. 81 C.pen. 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 8 luni. Atrage atenţia inculpatului M**** R***** F***** asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării. În baza art. 178 alin. (1) şi (2) C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul N***** V***** la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravată. În baza art. 33 alin. (1) C.pen. 1968, constată că infracţiunea ce face obiectul judecăţii este concurentă cu infracţiunea săvârşite la 20.07.2010, care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 1510/19.12.2014, a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 504A/06.04.2015, a Curţii de Apel Cluj. În baza art. 34 C.pen. 1968, contopeşte pedepsele principale concurente, urmând a aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care se va adăuga pedeapsa amezii de 1.000 lei, inculpatul urmând a executa, în final, pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, amenda aplicată pentru infracţiunea concurentă fiind deja achitată prin chitanţa seria TP216 nr. 20200163293/11.02.2016. În baza art. 81 C.pen. 1968, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni. Atrage atenţia inculpatului N***** V***** asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării. În baza art. 397 CPP, respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile împotriva părţii responsabile civilmente Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A., ca neîntemeiată. În baza art. 22 CPP, constată că părţile civile Şalupa Petrica, Corleanu Rădiţa şi Ungureanu Tudoriţa au renunţat la pretenţiile civile formulate împotriva părţii responsabile civilmente Omniasig Vienna Insurance Group SA. În baza art. 397 CPP, respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile Şalupa Petrica, Corleanu Rădiţa şi Ungureanu Tudoriţa împotriva părţii responsabile civilmente Euroins România Asigurare – Reasigurare S.A., ca neîntemeiată. În baza art. 397 CPP, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi obligă părţile responsabile civilemente Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Euroins România Asigurare – Reasigurare SA la plata, în mod egal, a sumei de 11.833,22 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 397 CPP, admite acţiunea civilă formulată de părţile civile Ion Ioana şi Ion Marian Petrişor şi obligă părţile responsabile civilemente Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Euroins România Asigurare – Reasigurare SA la plata, în mod egal, a sumei de 2.631,71 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 397 CPP, admite acţiunea civilă formulată de părţile civile Ion Ioana şi Ion Marian Petrişor şi obligă părţile responsabile civilemente Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Euroins România Asigurare – Reasigurare SA la plata, în mod egal, a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale. În baza art. 397 CPP, raportat la Decizia RIL nr. 1/2016, respinge acţiunile civile formulate de toate părţile civile împotriva inculpaţilor, ca neînteiemate. În baza art. 274 alin. (1) CPP, obligă inculpaţii la plata sumei de 1.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariile apărătorilor din oficiu vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.07.2018.
Hotarare 290/2018 din 04.07.2018Amână pronunţarea la data de 04.07.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2018Amână pronunţarea la data de 27.06.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2018Amână pronuntarea la data de 20.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2018pentru a se solicita sentinţa penală de la Judecătoria Cluj
Incheiere de sedinta din 15.05.2018faţă de lipsa de procedură cu Euroins
Incheiere de sedinta din 17.04.2018În baza art. 374 alin. (6) – (10) CPP, raportat la art. 181 CPP, respinge cererea de refacere a raportului de expertiză criminalistică efectuat în cursul urmăririi penale, ca neîntemeiată. Încuviinţează pentru părţile civile Şalupă Petrica, Corleanu Rădiţa, Ungureanu Tudoriţa proba cu un martor pe latură civilă şi pentru părţile civile Ion Marian Petrişor şi Ion Ioana proba cu doi martori pe latură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.04.2018amână pronunţarea pe probe la data de 03.04.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2018Amână pronunţarea pe probe la data de 27.03.2018.
Incheiere de sedinta din 20.03.2018având în vedere lipsa de porcedură cu inculpatul M**** R***** F*****, precum şi faţă de lipsa asistenţei a acestuia
Incheiere de sedinta din 20.02.2018lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 23.01.2018