Dosar 1420/282/2017 din 10.11.2017

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1420/282/2017
Data dosar:
10.11.2017
Instanta:
Judecătoria Pogoanele
Departament:
penal-civil
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.02.2018 la ora 08:30

    Complet: CJPI 1
  • Soluţionare

    În temeiul prevederilor art.396 alin.1 şi 3 cod proc.penală, cu aplicarea prevederilor art.80 cod penal, renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul IVAN CRISTI-CĂTĂLIN,sub aspectul săvârşirii,la data de 19.07.2017,a infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere,prev.de art.335 alin.1 cod penal. În temeiul prevederilor art.81 cod penal aplică inculpatului un avertisment, având în vedere că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă raportat la natura şi întinderea urmărilor produse,la mijloacele folosite,la modul şi împrejurările în care a fost comisă,la motivul şi scopul urmărit şi că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 20 de ani, la data de 27.07.2017 i s-a eliberat permis de conducere şi a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa apreciind că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia în condiţiile în care,din datele dosarului, rezultă că acesta a înţeles pe deplin consecinţele faptei sale,existând suficiente elemente pentru a permite concluzia că se va îndrepta şi fără aplicarea efectivă a unei pedepse şi nu există un pericol de reiterare a comportamentului infracţional şi îi atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni: posibilitatea condamnării sale, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin.2 lit. b Cod penal Totodată,în temeiul prevederilor art.82 alin.3 cod penal atrage atenţia inculpatului că dacă în termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri se descoperă că anterior a săvârşit o altă infracţiune,pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen,renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei,aplicându-se apoi,după caz,dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni,recidivă sau pluralitatea intermediară. În temeiul prevederilor art.398 în ref.la art.274 alin.1 cod proc.penală, obligă inculpatul la plata sumei de câte 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, câte 300 de lei pentru faza de urmărire penală şi pentru faza de judecată. Cu drept de apel pentru procuror şi inculpat, în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei,conform prevederilor art.408 alin.1 şi art.410 alin.1 cod proc.penală. Apelul se depune la Judecătoria Pogoanele. Pronunţată în şedinţă publică ,astăzi, 5 februarie 2018.

    Hotarare 21/2018 din 05.02.2018
  • Sedinta din data de 22.01.2018 la ora 08:30

    Complet: Cjpi1
  • Amână cauza

    se amina cauza fata de lipsa de procedura cu inculpatul

    Incheiere de sedinta din 22.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD