V***** A******** I***
Apelant InculpatV***** F*****
Apelant InculpatV***** D*****
Apelant InculpatR****** O*****
Intimat InculpatR****** L*****
Intimat InculpatI. În baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelul formulat de către inculpatul VAI împotriva sentinţei penale nr. 40/10 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr. 1426/186/2016, pe care o desfiinţează - cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor privind starea de recidivă postcondamnatorie; - cu privire la omisiunea revocării suspendării condiţionate a pedepsei de 1 lună închisoare aplicată în condiţiile art. 81, 82 din C.pen. din 1969 prin sentinţa penală nr. 33/23 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Beclean, definitivă prin neapelare la data de 7 aprilie 2015. - cu privire la greşita adăugare a restului de pedeapsă de 257 de zile la pedeapsa rezultantă şi rejudecând în aceste limite, În baza art. 386 al. 1 din C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul VAI prin reţinerea stării de recidivă postexecutorii pentru fiecare infracţiune raportat la pedeapsa de 1 an 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 85/23 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Beclean definitivă prin nerecurare la data de 8 iulie 2011, în locul recidivei postcondamnatorii. Menţine pedepsele aplicate inculpatului pentru cele 6 infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată. În baza art. 39 al. 1 lit. b din C.pen. contopeşte pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 6 luni închisoare, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă sporul de 12 luni 20 zile închisoare, stabilind pedeapsa de 1 an 8 luni 20 zile închisoare. În baza art. 15 al. 2 din Legea 197/2012 rap. la art. 83 din C.pen. din 1969 revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 lună închisoare aplicată în condiţiile art. 81, 82 din C.pen. din 1969 prin sentinţa penală nr. 33/23 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Beclean, definitivă prin neapelare la data de 7 aprilie 2015, pe care o adaugă la pedeapsa de 1 an 8 luni 20 zile închisoare aplicată anterior, stabilind pedeapsa principală finală de 1 an 9 luni 20 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 424 al. 3 din C.p.p. deduce perioada reţinerii din data de 3 februarie 2016 şi a arestării preventive luate faţă de inculpatul VAI începând cu data de 21 octombrie 2016 la zi. II. Respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii VF şi VD împotriva sentinţei penale nr. 40/10 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Beclean în dosarul penal nr. 1426/186/2016. În baza art. 424 al. 3 din C.p.p. deduce perioada reţinerii din data de 3 februarie 2016 şi a arestării preventive luate faţă de inculpatul VF începând cu data de 21 octombrie 2016 la zi. În baza art. 424 al. 3 din C.p.p. deduce perioada reţinerii din data de 3 februarie 2016 şi a arestării preventive luate faţă de inculpatul VD începând cu data de 21 octombrie 2016 la zi. III. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În baza ar. 275 al. 3 din C.p.p. cheltuieli judiciare din apel aferente judecării apelului declarat de către inculpatul VAI rămân în sarcina statului. În baza ar. 275 al. 2 din C.p.p. obligă pe inculpaţii VF şi VD la plata sumei de 300 de lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, d-nul SFC de 520 de lei, d-na VR de 520 de lei, d-na ŞR de 520 de lei, d-na TBCB de 520 de lei şi d-nul SV de 520 de lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 aprilie 2017.
Hotarare 629/2017 din 20.04.2017Amânata pronuntarea pentru 20 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.04.2017