N** B*****
PetentN** B******** C********* I**** M***** V*****
PetentÎn baza art. art. 279 Cod de procedură penală raportat la art. 278 Cod procedură penală, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei penale nr. 560/28.11.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 1427/122/2017 de Tribunalul Giurgiu, privind pe petentul N** B*****, în sensul că se trece „Constată că faptele săvârşite de petentul N** B***** şi pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 954/20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin neapelare la data de 22.01.2014 sunt în concurs real cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.415/20.06.2012 a Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin decizia penală nr. 886/18.06.2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie” în loc de, „Constată că faptele săvârşite de petentul Soare Alexandru şi pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 954/20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin neapelare la data de 22.01.2014 sunt în concurs real cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.415/20.06.2012 a Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin decizia penală nr. 886/18.06.2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie” şi ,, În baza art. 36 alin.3, art. 88 Cod penal din 1969, scade perioada executată de la data de 8.XI.2006 la data de 13.VI.2007, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Decizia penală nr.1.467/R/3/2007 a Tribunalului Bucureşti, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 06.XII.2006-04.01.2007, inclusive şi de la 25.06.2014 la zi”, în loc de ,, În baza art. 36 alin.3, art. 88 Cod penal din 1969, scade perioada executată de la data de 8.XI.2006 la data de 13.VII.2007, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Decizia penală nr.1.467/R/3/2007 a Tribunalului Bucureşti, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 06.XII.2006-04.01.2007, inclusive şi de la 25.06.2014 la zi”, cum în mod eronat s-a trecut. Prezenta face parte integrantă din sentinţa penală nr.560/28.11.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 1427/122/2017 de Tribunalul Giurgiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.04.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 01.04.2019Amână pronunţarea la data de 01.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019În baza art. art. 279 Cod de procedură penală raportat la art. 278 Cod procedură penală, Dispune din oficiu înlăturarea omisiunii materiale vădite strecurate în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale nr. 560/28.11.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 1427/122/2017 de Tribunalul Giurgiu, privind pe petentul N** B*****, în sensul că se trece „Onorariul traducătorului de limbă olandeză în sumă de 50,34 lei conform facturii seria TEAM nr.1014/02.10.2018 emisă de SC I G TRADUCERI TEAM se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie” în loc de, „Onorariul traducătorului de limbă olandeză în sumă de 50,34 lei conform facturii seria TEAM nr.1014/02.10.2018 emisă de SC I G TRADUCERI TEAM”. Prezenta face parte integrantă din sentinţa penală nr.560/28.11.2018 pronunţată în dosarul penal nr. 1427/122/2017 de Tribunalul Giurgiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.12.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.12.2018Admite în parte cererea formulată de petentul condamnat N** B*****, Constată că faptele săvârşite de petentul N** B***** şi pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 954/20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin neapelare la data de 22.01.2014 sunt în concurs real cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.415/20.06.2012 a Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin decizia penală nr. 886/18.06.2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 954/20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin neapelare la data de 22.01.2014, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează: 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal; pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 415/20.06.2012 a Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, modificată prin decizia penală nr. 320/18.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti secţia I a penală, definitivă prin decizia penală nr. 886/18.06.2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează: 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr.143/2000 şi art. 37 lit. a şi b Cod penal; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. 2 Cod penal, restul de 3 ani şi 10 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.516/7.IV.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.413/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.425/6.VI.2005 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală. În temeiul art.33 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 34 alin.1 lit. b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele de: 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal; 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, ambele pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 954/20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin neapelare la data de 22.01.2014; 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. 1 lit. c din Legea nr.143/2000 şi art. 37 lit. a şi b Cod penal; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 65 alin. 2 Cod penal, ambele pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 415/20.06.2012 a Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală, definitivă prin decizia penală nr. 886/18.06.2015 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, restul de 3 ani şi 10 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.516/7.IV.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.413/2005, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.425/6.VI.2005 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I-a penală, urmând ca petentul condamnat N** B***** să execute pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închisoare. Petentul N** B***** execută o pedeapsă de 11 ani închisoare. În baza art.71 Cod penal 1969, interzice petentului ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal 1969. În baza art.35 alin. 3 Cod penal, aplică petentului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 66 Cod penal. În baza art. 36 alin.3, art. 88 Cod penal din 1969, scade perioada executată de la data de 8.XI.2006 la data de 13.VII.2007, inclusiv, când a fost liberat condiţionat prin Decizia penală nr.1.467/R/3/2007 a Tribunalului Bucureşti, constatând că în perioada scăzută se includ reţinerea şi arestarea preventivă din această cauză, pe durata 06.XII.2006-04.01.2007, inclusive şi de la 25.06.2014 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1793/22.01.2014 emis de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 734/19.06.2015 emis de Tribunalul Bucureşti secţia a II a penală şi emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Onorariul traducătorului de limbă olandeză în sumă de 50,34 lei conform facturii seria TEAM NR. 1014/02.10.2018 emisă de SC I&G TRADUCERI TEAM. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2018.
Hotarare 560/2018 din 28.11.2018Amână pronunţarea la data de 28.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2018Amână pronunţarea la data de 27.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2018Amână pronunţarea la data de 23.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2018Amână pronunţarea la data de 19.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2018Amână pronunţarea la data de 12.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2018Amână pronunţarea la data de 05.11.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2018Amână pronunţarea la data de 22.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2018Amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 08.10.2018 pentru lipsa petentului-condamnat şi în vederea traducerii înscrisului aflat la dosar.
Incheiere de sedinta din 17.09.2018Amâna cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 17.09.2018 pentru lipsa relaţiilor solicitate instanţei Rechtbank Roterdam Olanda.
Incheiere de sedinta din 13.08.2018Repune cauza pe rol în vederea emiterii unei adrese către instanţa Rechtbank Roterdam – Olanda pentru a înainta sentinţa de condamnare a numitului N** B***** şi totodată pentru a pune în discuţie dacă petentul N** B***** insistă în emiterea unei adrese către instanţa de condamnare din Milano – Italia. Fixează termen de judecată la data de 13.08.2018, pentru când se citează petentul la Penitenciarul Giurgiu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.07.2018.
Incheiere de sedinta din 04.07.2018Amână pronunţarea la data de 04.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2018Amână pronunţarea la data de 02.07.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2018Amână pronunţarea la data de 29.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 18.06.2018 pentru imposibilitate de prezentare apărător ales.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 07.05.2018 în vederea traducerii unor înscrisuri şi pentru a da posibilitatea apărătorului ales al petentului - condamnat de a depune la dosar traducerea sentinţelor pronunţate de Tribunalul Munchen.
Incheiere de sedinta din 16.04.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 16.04.2018 pentru lipsă relaţii.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 05.03.2018 pentru lipsă relaţii şi pentru a se emite adresă către Serviciul cazier judiciar.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 22.01.2018 pentru a se emite adrese către instanţele din Germania, Italia, Olanda şi Franţa pentru a înainta sentinţele de condamnare privind pe petent.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 04.12.2017 pentru a se emite adresă către Tribunalul Bucureşti pentru înaintare sentinţe penale, adresă către Biroul Sirene şi cazier judiciar Schengen.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017