A******* I*** C******
PetentAdmite cererea formulată de condamnatul Arsentea Ioan Catalin, deţinut în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 148/2012 a Tribunalului Sibiu. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei numărul 237/2012 emis de Tribunalului Sibiu, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor articolului 104 al.2 Cod penal Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului numit din oficiu în sumă de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Alba. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică 26 aprilie 2017.
Hotarare 469/2017 din 26.04.2017