G******* A*** A****
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul G******* A*** A****, în contradictoriu cu intimata IPJ Buzău, împotriva procesului verbal seria PBZX nr. 144949/2.11.2017 prin care pentru comiterea contravenţiei prevăzută de art. 135 Lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep., în temeiul prevederilor art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 rep. I s-a aplicat sancţiunea principală cu amendă contravenţională în sumă de 580 lei şi cea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând să fie depusă la Judecătoria Buzău. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.03.2018
Hotarare 1321/2018 din 14.03.2018Amână pronunţarea la 14.03.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod proc civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.03.2018Amână pronunţarea în vederea deliberării la 7.03.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod proc civ. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.2018