D****** C***** - L* C*** A***** B***** D******
ContestatorD****** N******* - L* C*** A***** B***** D******
ContestatorS******** S******* P*** K*** R****** S*****
IntimatB** P************ V**** A*****
IntimatRespinge contestaţia la executare precizată, formulată de contestatorii D.C. şi D.N. în contradictoriu cu intimata SECAPITAL SARL, prin reprezentant KRUK ROMANIA SRL şi BEJ PISCULUNGEANU VLAD-ADRIAN În conformitate cu dispoziţiile art. 650 al. 3 Cod procedură civilă, prezenta încheiere este executorie şi poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 septembrie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 20.09.2017Dispune reluarea adresei către intimata SECAPITAL SaRL prin intermediul căreia să înainteze contractul de asistenţă juridică încheiat cu doamna avocat Alexandra Chircu, pentru a fi avut în vedere la soluţionarea excepţiei invocate de contestator, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Reia adresa către SC Kruk România SRL prin intermediul căreia i se învederează că în cadrul dosarului execuţional nr. 2505/2015, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Pisculungeanu Vlad-Adrian, se regăseşte un înscris emis de SC Kruk România SRL intitulat „adresă transmitere taxe” şi în legătură cu care să pună la dispoziţia instanţei dovada comunicării solicitării emise de către executorul judecătoresc privind relaţiile pe care le-a furnizat în respectiva adresă. prin intermediul căreia, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Stabileşte termen de judecată la data de 20 septembrie 2017. Cu cale de atac doar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.06.2017Încuviinţează probe atât pentru soluţionarea fondului cauzei cât şi pentru soluţionarea excepţiei invocate astfel: - la solicitarea contestatorului încuviinţează proba cu înscrisuri în cadrul căreia dispune emiterea unei adrese către intimata SECAPITAL SaRL prin intermediul căreia i se solicită să comunice instanţei contractul de asistenţă juridică încheiat cu avocatul Alexandra Chircu pentru a fi avut în vedere la soluţionarea excepţiei invocate de contestator. - adresă către SC Kruk România SRL prin intermediul căreia i se învederează că în cadrul dosarului execuţional nr. 2505/2015 aflat pe rolul BEI Pisculungeanu se regăseşte un înscris emis de SC Kruk România SRL intitulat „adresă transmitere taxe” şi în legătură cu aceasta să pună la dispoziţia instanţei dovada comunicării solicitării emise de către executorul judecătoresc privind relaţiile pe care le-a furnizat în respectiva adresă. - la solicitarea intimatei SECAPITAL SaRL încuviinţează proba cu înscrisuri. Ia act că în cadrul probei cu înscrisuri a fost depus la dosar dosarul de executare. Stabileşte termen de judecată la data de 28 iunie 2017. Cu cale de atac doar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.06.2017.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017Reţinând că în cauză reclamanţii-contestatori doresc să formuleze răspuns la întâmpinare, precum şi lipsa dosarului de executare nr. 2505/2015 al BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian dispune amânarea cauzei. Reia adresa către BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian cu menţiunea de a transmite dosarul de executare nr. 2505/2015, făcându-se dovada de către contestatori a achitării contravalorii taxei percepute de executor. Stabileşte termen de judecată la data de 14 iunie 2017. Cu cale de atac doar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2017. REFERAT 18 mai 2017 Se constată că după strigarea cauzei şi luarea măsurilor necesare s-a transmis spre ataşare dosarul de executare nr. 2505/2015 al BEJ Pisculungeanu Vlad Adrian, aspect faţă de care reluarea adresei către biroul executorului judecătoresc nu mai este necesară. Grefier,
Incheiere de sedinta din 17.05.2017