D***** M**** D*****
PetentI************ D* P****** A* J******** M****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contraven?ională formulată de petenta D***** M**** D*****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN MUREŞ. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PMSX nr. 0117702 din data de 09.09.2017, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Respinge cererea intimatului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel la secţia de contencios-administrativ a Tribunalului Mureş, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, azi, 23.05.2018.
Hotarare 2590/2018 din 23.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 23 mai 2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 08 mai 2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2018Acordă termen pentru data de 04.05.2018. Dispune citarea petentei. Aducerea la cunoştinţă a avocatului petentului să depună împuternicire avocaţială în original la dosar. Dispune aducerea cu mandat a martorului citat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.03.2018.
Incheiere de sedinta din 27.03.2018Amână solutionarea cauzei pentru data de 27 03 2018 pentru administrarea probei cu martora DUCA ANCA MARIA. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.02.2018.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018Repartizat ciclic la completul C26 civil stagiari.
Preschimbă din oficiu termenul de judecată fixat în prezenta cauză din 20.02.2018 în 27.02.2018. Citarea părţilor. Cale de atac odată cu fondul. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.01.2018.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018