C***** E************
ReclamantA****** P***** P******** M******* N****
PârâtA****** N******** P***** P******** M*******
PârâtM********* M*******
PârâtI***** B******
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M********* M******* şi pârâta A****** N******** P***** P******** M*******. Respinge acţiunea şi cererile conexe formulate în contradictoriu cu pârâtul M********* M******* şi pârâta A****** N******** P***** P******** M*******, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite acţiunea, precizată, formulată de reclamanta Cârlig Elena Doiniţa şi cererile conexe, precizate, formulate de reclamanţii I***** B******, Stanciu Radu Vasile, Mitroi Rodica Gabriela şi Aniculăesei Magdalena în contradictoriu cu pârâta A****** P***** P******** M******* N****. Obligă pârâta să emită în favoarea reclamanţilor ordine de salarizare conform Deciziei Curţii Constituţionale nr.794/2016, respectiv la nivelul maxim al funcţiilor similare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate deţinută de reclamanţi, începând cu data de 22.12.2016. Obligă pârâta AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI NEAMŢ să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate începând cu data de 22.12.2016 şi drepturile băneşti cuvenite, drepturi ce se vor actualiza la data executării în raport de dobânda legală. Obligă pârâta să plătească reclamantei Aniculăesei Magdalena suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Hotarare 1187/2017 din 15.11.2017Amână pronunţarea la data de 15.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2017Se revine cu adresă către M********* M******* pentru a înainta relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 26.09.2017Se emite adresă către M********* M******* pentru a indica valoarea celei mai mari salarizări în plată pentru un post similar ocupat de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017