Dosar 1446/179/2017 din 11.10.2017

punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) al.1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1446/179/2017
Data dosar:
11.10.2017
Instanta:
Judecătoria Babadag
Departament:
Sectie mixta
Obiect:
punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat (art.334 NCP) al.1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C3a
  • Condamnare

    În temeiul art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin.1 şi 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul BG la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.400 lei (180 zile amendă x 30 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat potrivit legii. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani, în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. a Cod penal, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în conformitate cu prevederile art. 63 alin. 1 C.pen în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se vor înlocui cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 272 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 500 lei, din care: 100 lei cheltuieli judiciare faza camerei preliminare şi 400 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 23 aprilie 2019.

    Hotarare 93/2019 din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 10.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 23.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2019
  • Sedinta din data de 13.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen pentru emitere mandat aducere martor şi lipsă apărător inculpat.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru lipsa martorului, se va emite mandat de aducere pentru inculpat

    Incheiere de sedinta din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 24.10.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen acordat în vederea citării martorului Banu Laurenţiu

    Incheiere de sedinta din 24.10.2018
  • Sedinta din data de 12.09.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen pentru imposibilitate prezentare avocat inculpat.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2018
  • Sedinta din data de 22.08.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen pentru ca inculpatul să depună relaţii.

    Incheiere de sedinta din 22.08.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru lipsa inculpatului şi a apărătorului inculpatului

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 25.04.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen pentru a se da posibilitatea apărătorului inculpatului de a depune în original înscrisurile de la dosar.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2018
  • Sedinta din data de 14.03.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru lipsa inculpatului

    Incheiere de sedinta din 14.03.2018
  • Sedinta din data de 17.01.2018 la ora 9:00

    Complet: C3
  • Amână cauza

    Termen acordat la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător

    Incheiere de sedinta din 17.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD