A******** D* P********** T****** S********
ReclamantN****** A***** P****
PârâtN****** P****** B****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI „Theodor Sperantia”, în contradictoriu cu pârâţii NICOARĂ ADRIAN PAVEL şi NICOARĂ PIROSKA BEATA, şi, în consecinţă: Obligă pârâţii la plata în solidar, către reclamantă, a sumei totale de 3529 lei, din care: 1) suma de 2072 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreţinere aferente perioadei septembrie 2015-decembrie 2017; 2) suma de 1457 lei reprezentând penalităţi maxime admise, aferente perioadei septembrie 2015-octombrie 2017, calculate asupra debitului principal prin aplicarea unui procent de 0,2% pe zi de întârziere, până la data de 01.02.2018, precum şi în continuare, până la achitarea integrală şi efectivă a debitului principal restant, fără ca valoarea totală a penalităţilor să depăşească valoarea debitului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 8 martie 2018.
Hotarare 1480/2018 din 08.03.2018Amână pronunţarea pentru data de 08.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018Faţă de cererea formulată de către reprezentanta reclamantei.
Incheiere de sedinta din 25.01.2018