H****** A******* A*** A** M**** R*****
ReclamantF**** E**** L********* A*** A** B**** S********
PârâtF**** S******** A*** A** B**** S********
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Oradea, invocată de instanţă din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta HARAGOS ANA în contradictoriu cu pârâţii FLOTI ELENA LIVIA şi FLOTI SORIN, având ca obiect anulare act, în favoarea Tribunalului Bihor. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2018.
Hotarare 859/2018 din 16.02.2018Admite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta HARAGOŞ ANA. Dispune eşalonarea taxei judiciare de timbru în sumă de 9981,64 lei, datorată de reclamantă în dosarul nr. 14482/271/2017, în 18 tranşe lunare egale a câte 554,53 lei, ce vor fi achitate începând cu luna decembrie 2017, până cel târziu în data de 20 a fiecărei luni. Respinge ca neîntemeiată cererea de scutire şi cererea de reducere a taxei de timbru. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 03.11.2017.
Incheiere de sedinta din 03.11.2017