V***** M*****
InculpatÎn baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 336, al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396, al. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul V***** M*****, la pedeapsa de 140 (o sută patru zeci) zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, stabilind cuantumul unei zile-amendă la suma de 20 lei, aplicând inculpatului pedeapsa amenzii în cuantum de 2.800 (două mii opt sute) lei. În baza art. 67, al. 1 C. pen. raportat la art. 66, al. 1, lit. a şi b C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 1 (un) an, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68, al. 1, lit. a C. pen. În baza art. 15, al. 2 din Legea nr. 187/2012 şi art. 85, al. 1 C. pen. 1969 menţine pentru inculpat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii dispus prin sentinţa penală nr. 43 din 11.03.2016, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 821/290/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1114/A din 29.09.2016 a Curţii de Apel Timişoara, cu privire la condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 274, al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 1183/2018 din 29.06.2018În temeiul art. 391, al. 1 C. pr. pen. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.06.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Pentru probatoriu, acordă termen la 19.06.2018.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018