F****** A*****
InculpatÎn baza art. 362 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului F****** A*****, formulată prin avocat, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau controlului judiciar. În baza art. 362 C.proc.pen. rap. la art. 208 din Codul de procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul F****** A*****, trimis în judecată sub aspectul infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. d) C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C.pen., dispusă prin încheierea penală nr. 74/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca în dosarul nr. 14538/211/2016/a2, pe care o menţine. Executorie. Următoarea verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive nu poate avea loc mai târziu de data de 14.10.2017. În temeiul articolului 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei de pe minuta încheierii penale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.08.2017.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata75/2017 din 16.08.2017