G**** D*****
PetentI************ D* P****** J******* A***
IntimatConstată că Judecătoria Lipova este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cererea. Admite cererile de probaţiune pe care le implică CD - ul şi înscrisurile ataşate cererii introductive şi întâmpinării, în copie, respectiv: Procesul – verbal contravenţional PARX nr. 0100611, întocmit la data de 20 iulie 2017, cartea de identitate, dovada înlocuitoare şi înregistrarea tehnică a faptei contravenţionale. Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Groza în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al judeţului Arad cu obiect anularea Procesului - verbal contravenţional seria PARX nr. 0100611, întocmit la data de 20 iulie 2017, inclusiv cererea de exonerare de sancţiunea amenzii contravenţionale şi de anulare a sancţiunii complementare. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. În temeiul art. 425 alin. ultim Cod procedură civilă, în cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Lipova. Pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 2017.
Hotarare 874/2017 din 07.12.2017pentru efectuarea unei cercetari la fata locului in data de 5 decembrie 2017, stabileste termen la 7 decembrie 2017
Incheiere de sedinta din 02.11.2017