P****** I**
InculpatP******** P****
InculpatD******* S****** M* - O***** S***** S*******
Parte civilăÎn temeiul art. 107 alin.1 lit.a din Lg 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. art 46 alin 2 cod penal şi art. 396 alin.10 Cpp Condamnă inculpatul P****** I** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani , conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Voloiac sau Şcolii Gimnaziale Voloiac pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 107 alin.1 lit.a din Lg 46/2008 privind Codul Silvic cu aplic. art 46 alin 2 cod penal Condamnă inculpatul P******** P**** la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani , conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Tîmna sau Şcolii Gimnaziale Tîmna pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. In temeiul art 112 lit b teza a II-a c.p. Dispune confiscarea specială a motofierăstrăului marca Husqvarna cu carcasă portocalie, lama de 40 cm lungime, fără serie sau alte elemente de identificare proprietatea inculpatului P******** P****. În temeiul art. 274 alin.1 Cpp obligă inculpaţii la cate 450 lei fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 133/2017 din 23.10.2017termen acordat în mod eronat.
Acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul P******** P****.
Incheiere de sedinta din 02.10.2017