C** E**** G*******
ReclamantB**** C********* R***** S*
PârâtC** F******
ReclamantAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta C** E**** G*******, în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., şi cu reclamantul C** F******, introdus în cauză potrivit art. 68 şi următoarele Cod procedură civilă, şi, în consecinţă: Constată că au caracter abuziv, în sensul art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, următoarele clauze din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008332918/12.05.2008: clauza prevăzută la pct. 9, lit. f) din ,,Condiţiile speciale de creditare’’, respectiv clauza prevăzută la pct. 3.8. din ,,Condiţiile generale de creditare’’, în ceea ce priveşte comisionul de urmărire riscuri. Obligă pârâta să restituie reclamantei sumele de bani reprezentând comisionul de urmărire riscuri, achitate de la data intrării în vigoare a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008332918/12.05.2008 şi până la efectiva încetare a perceperii acestui comision, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 19.09.2017 şi până la data plăţii efective. Respinge în rest celelalte cereri formulate de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Pronunţarea prezentei hotărâri se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22 martie 2018.
Hotarare 1814/2018 din 22.03.2018În vederea deliberării
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.03.2018Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2018În vederea stabilirii cadrului procesual
Incheiere de sedinta din 01.02.2018