R****** I***
InculpatO***** S***** P*****
Parte civilăÎnch. finală camera preliminară nr. 756/25.07.2017. În temeiul art. 346 al. 1 şi 2 C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 197/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus privind pe inculpatul R. I. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, prev. şi ped. de art. 107 al. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008 rep., şi furt de arbori, prev. şi ped. de art. 110 al. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008 rep., cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 5 Noul Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R. I. În baza art. 274 al. 1 teza finală C. pr. pen., suma de 260 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, avocat Năsui Rodica din Baroul Maramureş, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25 iulie 2017. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Incheierefinalacamerapreliminara756/2017 din 25.07.2017