U****** S******** D******** V*****
ReclamantŞ***** G********* M**** E******* Z*******
PârâtA******** D***
ReclamantA**** V*****
ReclamantA**** Z******
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicală "Didactica" Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str, Donici nr.2, CUI 8644422, în numele şi pentru membri de sindicat: în contradictoriu cu pârâta pârâtei Scoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Sat Zăpodeni, cu sediul în sat Zăpodeni, com Zăpodeni, jud. Vaslui şi în consecinţă: Dispune anularea actele adiţionale privind stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2017 ale personalului didactic de predare ?i didactic auxiliar. Obligă pârâta Scoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Sat Zăpodeni să emită membrilor de sindicat în numele cărora a fost formulată prezenta acţiune noi acte adiţionale cu sporurile cuvenite raportate la salariul de bază din luna ianuarie 2017. Obligă pârâta să calculeze şi să achite fiecărui membru de sindicat diferenţele salariale rezultate, actualizate precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor diferenţe, începând cu 01.01.2017 până la data efectivă a plăţii. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare cerere care se depune la Tribunalul Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2017.
Hotarare 1197/2017 din 19.10.2017