B***** A**** A****** I***** M********
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă. În baza art. 234 şi urm. C.proc.pen, prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului BĂLAŞA AUREL, fiul lui şi , născut la data de în , cu domiciliul în , posesor CI seria nr. , CNP , cetăţenie română, recidivist, fără ocupaţie, pe o durată de 30 de zile, de la data de 16.03.2017 şi până la data de 14.04.2017, inclusiv . Respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar, ca nefondată. În baza art. 275 alin. 3 C.proc. pen. . Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.03.2017, ora 14:00.