C*** J******** D* P***** I*******
PârâtP**** V*****
ReclamantAdmite cererea formulată de reclamantul P**** V*****, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I*******, cu sediul în Slobozia, str.Lacului, nr.10, jud.Ialomiţa. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea veniturilor realizate de aceasta, reprezentând:ore suplimentare,acord, spor regim prelungit de lucru şi salariu în regie, menţionate în adeverinţele nr.163/03.12.2012 şi nr.29/26.01.2013 emise de Societatea de Construcţii CCCF Bucureşti SA. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la instituţia pârâta, respectiv începând cu 01.06.2017, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11. 2017.
Hotarare 1750/2017 din 15.11.2017