O*** A******** R****
Apelant InculpatB***** S***** D****
Apelant InculpatB*** M***
Intimat Parte vătămatăÎn baza art. 421 punctul 1 litera b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii B***** S***** D**** şi O*** A******** R**** împotriva sentinţei penale nr. 223 din data de 08 martie 2017 pronun?ată de Judecătoria Oradea. În baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care o desfiinţează în parte, după cum urmează: Faţă de inculpatul B***** S***** D****, majorează suma corespunzătoare unei zile-amendă de la 10 lei la 50 lei, astfel încât acesta urmează să execute pedeapsa de 15.000 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 300 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal. Faţă de inculpatul O*** A******** R****, majorează suma corespunzătoare unei zile-amendă de la 10 lei la 50 lei, astfel încât acesta urmează să execute pedeapsa de 11.000 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 220 de zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod de procedură penală. Menţine în rest dispoziţiile instanţei de fond care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 260 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu Chişbora Andra, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2283/2017. În baza art 275 alineat 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.06.2017.
Hotarare 382/2017 din 13.06.2017Stabileşte termen de pronunţare în cauză pentru data de 13 iunie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2017