B**** I**
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cpp, constată că instanţa este competentă funcţional, personal, material şi teritorial, că a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU nr. 535/P/2017 privind pe inculpatul B**** I**, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fară a deţine permis de conducere, prev. de art. 335 alin.l Cp., cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cp., că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate. Dispune începerea judecăţii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi 29.11.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara3541/2017 din 29.11.2017În tem. art. 391 al.1 cpp, stabileşte pentru data de 29.11.2017, termenul pentru pronunţarea hotărârii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 23.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017