B***** M****
InculpatDosar penal nr. 1468/110/2016/a14 Încheiere 15.12.2017 În temeiul art.362 C.pr.pen. cu referire la art.208 C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar şi menţine măsura controlului judiciar faţă de inculpatul B***** M****, măsură preventivă dispusă prin încheierea nr.12/Î din 13.01.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bacău. Prezenta încheiere se comunică inculpatului şi organului de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului, respectiv I.P.J. Bacău – Secţia nr.6 Poliţie Rurală Traian – Postul de Poliţie Coloneşti, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanei, precum şi altor instituţii interesate, după caz. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.12.2017.
Incheierefinalacameraconsiliu din 15.12.2017Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 15.12.2017, C4.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017