Dosar 1471/246/2017/a1 din 28.07.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1471/246/2017/a1
Data dosar:
28.07.2017
Instanta:
Judecătoria Ineu
Departament:
Sectie unica
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2017 la ora 14:00

    Complet: P2
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar penal nr. 844/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul STAVILĂ DANIEL ALEXANDRU, trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 107 al. 1 lit. a din Legea 46/2008 rep. şi art. 109 al. 1 lit. a din Legea 46/2008, rep. cu aplicarea art. 38 alin.1. Cod pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul STAVILĂ DANIEL ALEXANDRU (cu datele de mai sus). Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, inculpatului şi persoanele vătămate. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, azi, 29.09.2017.

    Incheierefinalacamerapreliminara196/2017 din 29.09.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD