Dosar 14723/320/2017 din 29.11.2017

actiune in raspundere contractuala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14723/320/2017
Data dosar:
29.11.2017
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
actiune in raspundere contractuala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.02.2019 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Admite in parte cererea

    Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea civilă exercitată de reclamanta SC MC SRL, în contradictoriu cu pârâta SC ERAR SA, şi cu participarea intervenientului forţat NF şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.850,75 lei cu titlu de daune materiale. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 344,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea pentru exercitarea căii de atac va fi depusă la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată la Judecătoria Târgu Mureş, astăzi 01 februarie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 302/2019 din 01.02.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 01.02.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 13.12.2018 la ora 09:10

    Complet: C.1 - civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei, pentru a da părţilor posibilitatea să studieze raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2018
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei, faţă de lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 18.10.2018 la ora 08:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei, în vederea efectuării expertizei încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2018
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 09:30

    Complet: C.1 - civil
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei, în vedere achitării onorariului provizoriu al expertului pentru efectuarea expertizei încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 21.09.2018 la ora 08:30

    Complet: C.3 - civil
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 23.08.2018 la ora 10:20

    Complet: CC 1
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit iniţial la data de 21.09.2018 în dosarul nr. 14723/320/2017 al Judecătoriei Tîrgu Mureş, pentru data de 27.09.2018, ora 10:20. Citează părţile şi martorul BV pentru noul termen de judecată. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 august 2018.

    Incheiere de sedinta din 23.08.2018
  • Sedinta din data de 22.06.2018 la ora 08:30

    Complet: C.3 - civil
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 21.09.2018, pentru administrarea probei cu martori

    Incheiere de sedinta din 22.06.2018
  • Sedinta din data de 25.05.2018 la ora 08:30

    Complet: C.3 - civil
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 22.06.2018 , pentru comunicare cerere si intampinare catre intervenient fortat

    Incheiere de sedinta din 25.05.2018
  • Sedinta din data de 20.04.2018 la ora 08:30

    Complet: C.3 - civil
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 25.05.2018, admite cererae de amânare a judecarii cauzei formulate de avocatul reclamantului

    Incheiere de sedinta din 20.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD