N****** V*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2), Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 36/P/2016, din data de 06.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, privind pe inculpatul N. V., pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu un număr fals de înmatriculare prev. de art. 334 al.1 C.p. cu aplic. art. 35 al.1 C.p. şi art. 334 al.2 C.p. cu aplic. art. 35 al.1 C.p. cu aplic final art. 38 al.1 C.p, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N. V. Stabileşte cauzei termen la data de 09.01.2018, pentru când se va cita inculpatul N. V.. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.12.2017
Incheiere finala dezinvestire 1215/2017 din 11.12.2017