B***** M****
ReclamantP** D**** F*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta B***** M****, în contradictoriu cu pârâtul POP DĂNUŢ FLORIN, Obligă pârâtul să efectueze formalităţile necesare pentru radierea autoturismului marca Peugeot, tipul 607, cu nr. de înmatriculare MS 31 SAS, având nr. de identificare VF39D4HXB92032525, din evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, de pe numele reclamantei şi transcrierea acestui autoturism pe numele său într-un termen de 15 zile de la comunicare, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre ţine loc de act apt pentru îndeplinirea acestor formalităţi. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.10.2017.
Hotarare 960/2017 din 05.10.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 5 octombrie 2017. Pronuntarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017