M***** G******
InculpatS* M******* I**** S**
InculpatU*** V****** S*****
Parte civilăU*** L****
Parte civilăU*** I***********
Parte civilăÎn temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p., condamnă pe inculpatul MG 1. la pedeapsa 2 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Cod Penal. 2. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi pedepsită de art.334 alin. 1 din Cod Penal În temeiul articolului 38, alin.1 şi art.39, alin.1, litera b din Codul penal, contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, iar dintre aceste pedepse alege pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă) şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 7 luni închisoare. În baza art. 91, 92 din C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin.(1) din C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C.p., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale. În baza art. 404 alin. (2) din C.p.p. rap. la art. 93, alin.3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca va fi prestată în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei com. Poiana Ilvei sau Primăriei Năsăud, jud. Bistriţa-Năsăud. Conform art. 91 alin. (4) din C.p. rap. la art. 404 alin. (2) din C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere: -revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; -posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită din culpă. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei. În temeiul art. 396 alin. (2) din C.p.p., art. 334, alin. 1 din Cod Penal, cu aplic. art. 135, art. 136 alin. 2, art. 137 Cod penal, condamnă inculpata MANTRANS IMPEX S.R.L. la pedeapsa de 22500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile-amendă înmulţit cu suma de 150 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvarşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînregistrat. Pune în vedere inculpatei, că potrivit art. 497 alin. 1 Cod procedură penală, are obligaţia să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Năsăud, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 19, 25 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357Cod civil admite în parte în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile UL, UVS şi UIV şi obligă partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Vehicule din România să plătească părţii civile UL suma de 40000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; părţii civile UVS suma de 40000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale; părţii civile UIV rsa suma de 40000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.p.p. şi art. 275C.p.p., obligă inculpaţii MG şi S.C. MANTRANS IMPEX S.R.L., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 4800 lei, respectiv suma de 2400 lei fiecare (din care 2400 în cursul urmăririi penale, diferenţa fiind aferentă camerei preliminare şi judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 12.05.2022.
Hotarare 152/2022 din 12.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 12.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 10.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 05.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 05.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.04.2022Amână pronunţarea la data de 07 aprilie 2022;
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2022Stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactare la data de 10.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2022pentru imposibilitate prezentare avocat;
Incheiere de sedinta din 27.10.2021lipsă martori;
Incheiere de sedinta din 22.09.2021citare martor;
Incheiere de sedinta din 09.06.2021pentru lipsa martorilor din momentul strigării cauzei, în intervalul orar stabilit
Incheiere de sedinta din 21.04.2021citare martori;
Incheiere de sedinta din 17.02.2021pt.lipsă de apărare; citare martor lipsă cu mandat de aducere;
Incheiere de sedinta din 09.12.2020citare martori;
Incheiere de sedinta din 07.10.2020citare martor cu mandat de aducere;
Incheiere de sedinta din 26.08.2020În temeiul art. 111 alin. (6) din O.U.G. 195/2002, respinge ca tardivă cererea de prelungire a dreptului de circulaţie a inculpatului M.G. Definitivă. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului M***** G****** şi Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.07.2020 .
Incheiere de sedinta din 08.07.2020lipsă martori; În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului de reînoire a dovezii de circulaţie a dreptului de a conduce şi ca fiind tardivă cererea de prelungire a dreptului de circulaţie a inculpatului M.G. Definitivă. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului M***** G****** şi Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.06.2020 .
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Suspendare de drept a cauzei pe durata stării de urgenta, în baza art. 43 aln. 2 Anexa Decret Preşedinte 195/16.03.2020, raportat la art.1 pct II si art.8 din Hotărârea 26/2020 din 30.03.2020, a C.C. al C.A. Cluj.
Ca urmare a desfiinţării completului c3 pen cam prelim fond, cauza s-a repartizat completului c13 pen cam prelim fond.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020pentru imposibilitate prezentare apărător parte şi pentru continuitatea completului.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019În vederea administrării probatoriului încuviinţat;
Incheiere de sedinta din 17.09.2019În vederea administrării probei testimoniale;
Incheiere de sedinta din 07.05.2019În vederea audierii martorilor;
Incheiere de sedinta din 12.03.2019În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, respinge ca inadmisibilă cererea inculpatului de reînoire a dovezii de circulaţie a dreptului de a conduce şi ca fiind tardivă cererea de prelungire a dreptului de circulaţie a inculpatului M***** G******. Definitivă. Comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului M***** G****** şi Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.01.2019.
Incheiere de sedinta din 18.01.2019Amânat cauza pt. judecarea de un alt complet având în vedere admiterea declaraţiei de abtinere formulată anterior în cauză
Incheiere de sedinta din 15.01.2019În temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, respinge ca fiind tardivă cererea de prelungire a dreptului de circulaţie a inculpatului M***** G******. Definitivă. Comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului Scurtu Florin şi Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.12.2018.
Incheiere de sedinta din 19.12.2018Amânat cauza pt. citare părţi civile şi asigurator şi pt. ca inculpatul să-şi exprime poziţia dacă înţelege să beneficieze de procedura simplificată
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Ca urmare a desfiiţării completului 6 PEM, cauza s-a repartizat completului C 3 cam prelim fond, se vor cita părţile
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Admite cererea prcizată Dispune prelungierea dreptului de circulatie pe o perioadă de 30 zile respetiv perioada temporală 13.08.2018-11.09.2018 inclusiv.
Incheiere de sedinta din 13.08.2018Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător MMD. Menţine actele îndeplinite şi măsurile dispuse până în prezent în cauză de doamna judecător MMD . Dispune înaintarea dosarului către Serviciul Registratură în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.09.2017.
Incheiere abtinere din 28.09.2017