B**** G*******
ReclamantI***** D********
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea civilă având ca obiect “plângere contravenţională” formulată de B**** G*******, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PDBY nr.089978 din 30.04.2017, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa. Păstrează procesul verbal de contravenţie contestat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2017.
Hotarare 1663/2017 din 11.12.2017Admite pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi pentru petent proba testimonială cu un martor numita Simion Elena Loredana care se va cita în vederea audierii; Amână cauza şi acordă termen la data de 11.12.2017, în vederea audierii martorului;
Incheiere de sedinta din 09.10.2017