T******** N***** C*********
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C. proc. pen., reuneşte cauza ce formează obiectul dosarului nr. 5/225/2018 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la cauza ce formează obiectul dosarului nr. 14909/225/2017 al aceleiaşi instanţe. Admite cererea si propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul T******** N***** C*********, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a petentului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 469/2015 emis în baza sentinţei penale nr. 358/2014 a Tribunalului Gorj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 130 lei reprezentând onorariul pentru avocat Bita Andreea – apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 195 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 01.01.2018 să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.ianuarie.2018, la sediul instanţei.
Hotarare 63/2018 din 12.01.2018In temeiul art. 391 alin 1 C.p.p. deliberarea si pronunţarea vor avea loc la data de 12.01.2018. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 11.ianuarie.2018, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018