S*** C***** R** S****** L**** R*********** P*** A************ N********* I**
ReclamantI************ D* J******* J******* A***** P*** R*********** L****
PârâtRespinge, ca nefondată, plângerea formulată de reclamanta CRINEX RET S.R.L., legal reprezentată prin administrator Necşulescu Ion, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CCS nr. 0630915 încheiat la data de 3 mai 2017 de către reprezentanţii pârâtului INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN ARGEŞ. Menţine efectele procesului-verbal atacat. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2017.
Hotarare 1927/2017 din 05.12.2017Stabileşte că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă funcţional, material şi teritorial să judece cererea de faţă. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 3 luni. Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru reclamantă şi proba cu martorul Toader Ion, care va fi prezentat; de asemenea, se va cita şi martorul asistent menţionat Costea Florin. Respinge pentru reclamantă proba suplimentară cu relaţiile solicitate de la pârât. Amână judecarea cauzei la data de 5 decembrie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 06.09.2017