E*** A***** A********
InculpatÎn baza art. 336 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 61 alineat 4 lit. c) Cod Penal, şi în condiţiile art. 375 şi art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă la 180 zile amendă a 15 lei/zi amendă penală în cuantum total de 2.700 lei, pe inculpatul ELEK ANDREI ALEXANDRU pentru săvârşirea infracţiunii de „ conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. Instanţa pune în vederea inculpatului dispoziţiile art. 63 al.1 Cod penal, în sensul că, neexecutarea cu rea-credinţă în tot sau în parte a amenzii atrage înlocuirea numărului de zile amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 66 alin.1 lit. i) Cod penal interzice inculpatului exercitarea dreptului de a conduce vehicule care necesită permis de conducere, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 (un) an de zile, în condiţiile art. 67 alin.1, 68 alin.1 litera a) Cod penal. Constată faptul că inculpatul în cursul judecăţii a fost asistat de apărător ales. În baza art.274 alin.1 Cod Procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 23.01.2018.
Hotarare 164/2018 din 23.01.2018