S* M*** B*** O** S**
PetentA****** N******** D* A*********** F*******
Intimat, D******* G******* A********* F******
IntimatD******* R******** A********* F****** 7 S****
IntimatAdmite sesizarea instantei de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor Încheierii civile pronunţate în data de 16.08.2017 în dosarul numărul 1494/320/2017/a1 al Judecătoriei Tîrgu Mureş, privind pe petenta S* M*** B*** O** S** în contradictoriu cu intimaţii A****** N******** D* A*********** F******* Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi D******* R******** A********* F****** 7 S****, în sensul că se va menţiona corect dispozitiile pretins neconstitutionale care constituie obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în ultimul paragraf din considerentele sentinţei, după cum urmează: „În consecinţă, constatând că excepţia este admisibilă potrivit art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, instanta urmează ca, în conformitate cu prevederile alin. 4 din acelaşi act normativ să dispună sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.08.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 31.08.2017Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de către petenta MURI BENZ OIL SRL, şi pe cale de consecinţă: Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către pârâtă în dosarul nr. 1494/320/2017/A1, având ca obiect plângere contravenţională, formulată de petenta MURI BENZ OIL SRL în contradictoriu cu intimatele A****** N******** D* A*********** F******* DIRECŢIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ şi D******* R******** A********* F****** 7 S****. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 16.08.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 16.08.2017Amână pronunţarea la data de 16.08.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.08.2017Amână pronunţarea la data de 01.08.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.07.2017Amână pronunţarea pentru data de 25.07.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.07.2017